Au cerut concedierea a 1400 de mineri pentru a aproba memorandumul
Președintele Sindicatului Liber de la Cariera Roșia, Cristian Lădaru afirmă că memorandumul pentru tichetele de masă ar fi, într-adevăr, condiționat de plecarea a 1200-1400 de salariați din Complexul Energetic Oltenia.

Cristian Lădaru susține că situația CE Oltenia este foarte grea. În momentul de față compania are nevoie de cel puțin 70 de milioane de euro pentru a ajunge pe zero. Președintele Sindicatului Liber de la Cariera Roșia afirmă că CEO este obligată de Comisia European ca, până în august, să rezolve ce s-au angajat prin PNRR ori să dea banii înapoi. În acest context, liderul sindical spune că memorandumul pentru tichetele de masă ar fi, într-adevăr, condiționat de plecarea a 1200-1400 de salariați din Complexul Energetic Oltenia.
„Memorandumul, după cum știți și dumneavoastră, nu a fost adoptat în ședința de Guvern, doar a fost la punctul de discuții, nici măcar n-a ieșit cu număr de înregistrare, urmând ca marți, în ședința de Guvern, nu știu la ce oră va avea loc, să fie pus în discuție, dacă anumite elemente modificate în memorandum. Adică, să plece între 1200-1400 de salariați, compania are nevoie de cel puțin 70 de milioane de euro pentru a ajunge pe zero, dar nici această problemă nu rezolvă probleme care s-au ivit între timp, adică Comisia Europeană îi obligă ca până la în august, când avem termenul, să ori își rezolve problemele care s-au angajat în PNRR, ori dacă nu, trebuie să dea banii înapoi. Asta înseamnă că societatea noastră este calul de bătaie, banii din PNRR s-au păpat prin consilii județene pe anumite chestiuni care, lucruri care n-au nicio legătură cu bunul mers al societății noastre. Asta înseamnă că nu există nicio garanție că în condițiile în care Guvernul ne-ar asigura 70 de milioane de euro, să mergem în continuare până în 2029 fără probleme. Asta înseamnă că situația nesigură va fi și după, iar Guvernul României trebuie să-și ia angajamentul că reduce capacitățile de producție cu încă un grup, ceea ce noi nu suntem de acord. Asta înseamnă că noi nu am fost la Ministerul Energiei și la Guvernul României să negociem, adică drepturi care le avem câștigate prin contractul individual de muncă pe baza unor compromisuri că ne dai ceva în loc, ca să vă dăm ceva în loc. Nu. Ălea sunt drepturi câștigate, sunt prevăzute în contractul individual de muncă, am și cerut respectarea contractului individual de muncă, i-am atenționat că oricum vom avea procese în instanță în legătură cu voucherele de vacanță și tichetele de masă, tichetele de masă sunt un drept al salariatului, nicidecum o corvoadă care trebuie să ne-o dea Guvernul”, a conchis sindicalistul.





