Societate

Rânca, plină de turiști în ”Vacanța de schi”

Cabanierii din Rânca au fost “salvați”, în această iarnă, de așa numita ”vacanță de schi” care a adus o mulţime de turiști, săptămâna trecută.

Pârtiile au fost pline de turiști grație ”Vacanței de schi”.  Constantin Pănescu, președinte al asociației concesionarilor din zonă, spune că decizia Ministerului Educației de a reintroduce această săptămână de vacanță a fost una bună pentru turism, scăzând și cheltuielile statului cu încălzirea unităților de învățământ.  

“În fiecare an, de fapt, în Rânca nu s-a dezis și Dumnezeu ne-a ajutat să avem zăpadă, dar și vacanța aceasta a fost o gură de oxigen pentru noi, cei din Rânca, ca de fapt și ceilalți din țară, bănuiesc, ceilalți colegi care se află în zona de munte. Vreau să vă spun că vacanța aceasta pentru care noi ne-am zbătut acum câțiva ani ca să fie reintrodusă, știți că Ministerul Învățământului o scosese, și plus că ne-a luat din vacanța din ianuarie o săptămână ca să bage în sfârșitul lui octombrie acum vreo cinci ani de zile, n-a fost de bun augur, pentru că una este să ai cheltuieli de iarnă în școli în luna ianuarie, la -15, -20 de grade, și una este să ai cheltuieli în școli în luna octombrie, la +15, +20 de grade. Dar putem spune că pentru noi, în Rânca, această săptămână este o gură de oxigen pentru că, în timpul săptămânii, până acuma de la 1 decembrie a fost o perioadă foarte slabă. Da, sunt în marea majoritate familii, ca părinții cu copiii care i-am fidelizat, putem spune, aici în Rânca de foarte mulți ani. Deci avem familii care vin de 10 ani, avem familii care vin pentru prima dată, dar și de 5 ani sau chiar mai de mult”, a precizat Constantin Pănescu.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button