Politică

Deputat, despre memorandumul pentru CE Oltenia: “Stă în pixul premierului Bolojan”

Deputatul Mihai Weber afirmă că aprobarea memorandumului pentru acordarea tichetelor de masă angajaților Complexului Oltenia „stă în pixul premierului Bolojan”.

Ministerul Energiei, Bogdan Ivan, anunțase că urma să fie aprobat joi, memorandumul pentru CE Oltenia, însă a fost amânată luare unei decizii pentru marți. Mihai Weber afirmă că “în stilul caracteristic” premierul Ilie Boloajn, cel mai probabil, a solicitat și alte documente înainte să aprobe memorandumul pentru mineri. Deputatul PSD susține că s-a asigurat ca memorandumul să primească avizele necesare de la Ministerele Energiei și Finanțelor înainte de ajunge pe masa guvernului.

„Aceste nemulțumiri sunt justificate, pe bună dreptate, pentru că, în primul rând, e și starea asta de incertitudine cu locurile de muncă care sunt puse în pericol. Vedeți că au fost, în ultimele luni, tot felul de măriri de taxe, de tăieri de venituri și așa mai departe, iar acum s-a ajuns și la a le lua hrana celor care muncesc în condiții deosebite de muncă (…) Ca și o foaie de parcurs a acestui eveniment, vreau să vă spun următorul lucru: luni și marți am discutat cu anumiți reprezentanți din cadrul complexului pentru că mi se spunea, nu știau exact de soarta acelui memorandum. Marți, pe data de 10, dacă nu mă înșel, am discutat la Ministerul Energiei să verific dacă acel memorandum a fost realizat și trimis acolo unde trebuie. Într-adevăr, marți era memorandumul trimis la Ministerul de Finanțe pentru că era starea aceea de incertitudine dacă era făcut, dacă era trimis. Deci, cu alte cuvinte, marți la Ministerul de Finanțe am fost și am verificat, memorandumul era trimis acolo și urma să fie făcute toate documentele necesare care stau în spatele acelui memorandum și trimis către Guvernul României. Eu cred și, adică sunt convins, că acel memorandum va fi trimis pentru prima ședință care va avea loc în câteva zile a Guvernului României. Decizia finală va sta în pixul primului ministru”, a precizat parlamentarul.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button