Judecătoria Novaci continuă să fie condusă de aceeași mână fermă. Judecătoarea Elena-Larisa Bucur a primit undă verde pentru a rămâne la conducerea instanței încă șase luni, după ce Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis, miercuri, 17 decembrie, prelungirea delegării sale în funcția de președinte.
Potrivit hotărârii CSM, delegarea va intra în vigoare din 13 ianuarie 2026 și se va menține până la ocuparea postului prin concurs sau examen, conform legii, dar nu mai mult de șase luni.
Decizia vine într-un context delicat, în condițiile în care funcția de președinte al Judecătoriei Novaci este vacantă de câțiva ani, mai precis din 4 ianuarie 2022.
Elena-Larisa Bucur activează la Judecătoria Novaci din 16 iunie 2023, iar din 10 iulie 2024 a asigurat, prin delegare, conducerea instanței.
Reconfirmarea sa nu a fost una lipsită de emoții: nouă membri ai CSM au votat pentru, în timp ce un judecător s-a pronunțat împotrivă, semn că decizia a stârnit dezbateri în interiorul Consiliului.
În motivările deciziilor anterioare, CSM a subliniat că judecătoarea Bucur a dat dovadă de dinamism, implicare și o bună capacitate de relaționare, demonstrând disponibilitatea necesară pentru activitățile complexe pe care le presupune conducerea unei instanțe.
Astfel, pentru cel puțin încă jumătate de an, Judecătoria Novaci rămâne sub conducerea judecătoarei Elena-Larisa Bucur, într-o perioadă în care continuitatea și experiența par să cântărească decisiv în balanța justiției locale.






