Poliția Română a readus în țară, în perioada 8–9 decembrie 2025, patru persoane urmărite internațional, pe numele cărora erau emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau mandate de arestare preventivă.
Printre acestea se află și un bărbat din Caraș-Severin, condamnat de Tribunalul Gorj, cazul acestuia aflându-se în prim-planul operațiunii.
Bărbatul de 44 de ani era urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de skimming, o metodă de fraudă prin care infractorii montează dispozitive speciale pe bancomate sau POS-uri pentru a copia datele cardurilor bancare și codurile PIN ale utilizatorilor, ulterior folosindu-le pentru retrageri ilegale sau tranzacții frauduloase.
Pe numele acestuia, Tribunalul Gorj a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 4 ani și 6 luni, iar autoritățile din Germania l-au predat polițiștilor români, care l-au escortat către o unitate de detenție.
Pe lângă bărbatul condamnat la Gorj, polițiștii români au mai adus în țară:
- un bărbat de 32 de ani, din Brăila, condamnat pentru proxenetism, extrădat din Regatul Unit;
- un bărbat de 32 de ani, din Bihor, condamnat pentru furt, adus din Germania;
- un bărbat de 56 de ani, din Călărași, urmărit pentru furt, predat autorităților române tot din Germania, în baza unui mandat de arestare preventivă emis de Judecătoria Buftea.
Toți cei patru au fost transferați în unități de detenție pentru a începe executarea pedepselor dispuse de instanțele române.






