Tânăr de 21 de ani găsit spânzurat în tren. Garnitura a stat peste o oră în Crasna!

Un tânăr de 21 de ani s-a spânzurat în tren sâmbătă după amiază, iar garnitura a staționat peste o oră în stația CF Crasna de pe Magistrala 600.
Trenul Interregio 1662 operat de Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA a plecat din stația CF Iași sâmbătă la ora 14:20, având ca destinație finală Gara de Nord din București, unde ar fi trebuit să ajungă la ora 21:03. Numai că după ce a parcurs doar 83 de kilometri, la Crasna (nod feroviar), unde a ajus la ora programată prin livret – 14:25, șeful de tren a descoperit în vagonul B3, primul de la locomotivă, o persoană decedată, care se spânzurase în toaleta de la capătul vagonului. La ora publicării acestei știri, trenul nu a plecat încă din Crasna, căci procurorii nu au terminat cercetările.





