Acoperișul unei biserici, cuprins de flăcări
Incendiu uriaş într-un sat din judeţul Prahova! Acoperișul unei biserici a fost cuprins de flăcări uriaşe, iar pompierii s-au luptat ore bune cu focul care a cuprins turla şi grinzile din lemn ale lăcaşului de cult.
Mai multe autospeciale au intervenit pentru a împiedica extinderea vâlvătăii, însă pagubele materiale sunt uriaşe. Focul a distrus peste 200 de metri pătraţi din acoperişul bisericii, iar o anchetă urmează să stabilească de la ce a pornit.
„Incendiu biserică în Poienarii Burchii, sat Podu Valeni. Ajunşi la locului intervenţiei, pompierii au constatat că incendiul se manifestă la acoperişul bisericii, pe o suprafaţă de aproximativ 200 mp”, a anunţat, luni dimineață, ISU Prahova.
Sursa citată a precizat că s-a intervenit cu 5 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, 1 autoplatforma de intervenţie şi salvare de la înălţime, 1 ambulanţă SMURD şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă.






