News

Fără centrale termice în apartamente!


Directorul general al Termoenergetica, Adrian Teodorescu, a mărturisit că interzicerea centralelor de apartament este inevitabilă la nivel european. Acesta avertizează că țara noastră trebuie să ofere alternative de încălzire.

Discuțiile referitoare la interzicerea centralelor de apartament au revenit în atenția publică, în contextul noilor directive europene ce privesc reducerea emisiilor și eficiența energetică. „În primul rând, discutăm de centrale care urmează a fi puse în funcțiune. Normativul european vizează interzicerea montării de centrale individuale. Este doar o chestiune de calendar și de modalitate prin care vom transpune obligațiile europene în legislația română. Este inevitabil”, a explicat Teodorescu.

Adrian Teodorescu a mai precizat că folosirea centralelor individuale reprezintă exploatarea unei resurse naturale finite, gazul metan, pentru nevoi individuale, ceea ce contravine principiilor de sustenabilitate și protecție a mediului impuse la nivelul Uniunii Europene.

De asemenea, directorul Termoenegetica a mai spus că România trebuie să ofere cetățenilor alternative viabile înainte de a interzice utilizarea centralelor de apartament. 

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button