Programul de prevenire a violenței şi a infracțiunilor în şcoli, extins. Finanţare de 1,9 milioane de lei
Daniel David, Ministrul Educației și Cercetării, a semnat, luni, ordinul prin care suma de 1.900.000 de lei va fi direcționată către școli, prin inspectoratele școlare, pentru implementarea, în perioada 15 octombrie – 15 decembrie 2025, a Programului de prevenire a violenței şi a infracțiunilor în mediul şcolar „Împreună prindem curaj”.
Suma este disponibilă prin Mecanismul național de susținere a prevenirii criminalității și va fi distribuită către inspectorate în funcție de dimensiunea populației școlare de la nivelul fiecărui județ, precizează comunicatul de presă al Ministerului Educației.
Anul trecut școlar, 22.000 de copii, 8.000 de părinți și 100 de parteneri au participat la activitățile programului, care se adresează tuturor unităților de învățământ din țară, conform digi24.ro.
Ministerul Educației și Cercetării a transmis deja școlilor recomandarea ca și în cadrul activităților din programul educațional ,„Şcoala altfel” să fie abordate transversal teme legate de prevenirea violenței în mediul școlar.






