În ce situație a ajuns Complexul Oltenia. “Se cumpără șuruburi de către maiștri și ingineri”
Primarul comunei Cătunele, Florinel Țuilă, afirmă că la Complexul Energetic Oltenia, maiștrii și inginerii au ajuns să cumpere șuruburi necesare la utilajele din producție.

Florinel Țuilă afirmă că CE Oltenia se îndreaptă spre închidere, nu pentru că este mare poluatoare, ci pentru că au cheltuieli foarte mari cu producția. Primarul comunei Cătunele este revoltat că directorii din companie încasează lefuri mari nemeritat, în vreme ce , maiștrii și inginerii au ajuns să cumpere șuruburi, necesare la utilajele din producție.
“ Nu s-au mai făcut investiții de ani de zile. Se cumpără șuruburi de către maiștri și de către ingineri. În acest timp, un director primește salarii foarte mari sau directoratul primește salarii foarte mari pe nemuncă, nemeritat. În plus, birourile sunt pline de bugetari care ridică lunar câte 7-8000 de lei pe lună. Mai plătește CEO și la stat încă 7-8000, iar șuruburi nu sunt în stare să cumpere nici măcar pentru un excavator. Sunt probleme create de către conducere. Toți banii se alocă pentru salarii. Închiderea nu se face pentru că CEO ar polua așa de mult, ci pentru că au cheltuieli foarte mari cu producția. Fiecare leu din bugetul CEO este cheltuit de pe urma producției. Dacă producția nu poate acoperi cheltuielile care se fac, se împrumută de la guvern, primesc subvenții pentru a cumpăra certificatele de CO2. Din cauza asta a ajuns compania în situația în care a ajuns. Noi scumpim foarte mult energia pe cărbune din cauză că avem salarii forate mari în companie. Și energia hidro este foarte scumpă, pentru că este căpușată de oameni care nu au niciun raționament. Adică un singur om poate câștiga într-o lună cât o administrație locală într-o lună. Noi suntem uimiți să vedem că o primărie cheltuie în jur de 100 de mii de lei pe lună, bani pe care-i primește un singur om într-o lună. Este nebunie curată ce s-a întâmplat în România”, a precizat edilul.




