Societate

Încep concedierile la primăriile din Gorj

Primăriile din județul Gorj urmează să primească organigramele de la Prefectură în baza cărora vor decide concedierile impuse de Guvernul Bolojan.

Guvernul a impus UAT-urilor reducerea cu 30% a posturilor din organigrame. Vineri, Prefectura Gorj ar urma să transmită primăriilor documentele în baza cărora pot face reducerile de personal, potrivit primarului comunei Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman.

 “Din ce am înțeles, vineri, Prefectura Gorj va trimite către UAT-uri organigrama finală. În funcție de această organigramă, ne vom face calculele și vom stabili cine trebuie să plece. Vom ști totodată și numărul de salariați care vor trebui să părăsească instituțiile, începând cu 1 iulie. Deci, e un subiect pe care cam toți primarii l-au discutat în această perioadă și așteptăm cu nerăbdare ordinul Prefectului, să știm exact ce e de făcut. Știți că ne-am făcut niște calcule, numai că am intrat și noi în posesia unor puncte de vedere pe care le-au solicitat altor instituții ale Prefectului din România și oarecum sunt niște lucruri care se bat cap în cap ca și interpretare. Adică, de exemplu, dacă se desființează Poliția Locală, cei care pierd posturile, adică dacă un număr de salariați se scade din cei total pe UAT, pentru că Ordonanța zice că Poliția Locală, Cultura sunt exceptate de la această ordonanță, adică ele vin analizate separat.Dar dacă, totuși, desființezi, se consideră ca salariați care pleacă din numărul total al celor care părăsesc instituția primarului? Deci, așteptăm cu nerăbdare clarificări din partea instituției Prefectului, care bănuiesc că și dumnealor au cerut un punct de vedere la Ministerul Dezvoltării și așa cum și alte instituții ale Prefectului au primit clarificări, bănuiesc că și Instituția Prefectului Gorj. Astfel încât, odată ce comunică această organigramă către UAT-uri, să nu mai fie nicio suspiciune și nici să lase loc de interpretări, adică să aplicăm legea așa cum trebuie aplicată, să nu fim nevoiți mai târziu să ajungem prin instanțe pe motiv că s-a interpretat eronat un anumit articol din lege”, afirmă edilul.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button