Protest împotriva închiderii termocentralelor. Au invitat să participe și partidele
Federația Națională a Muncii, condusă de Constantin Crețan, organizează, vineri, în Piața Prefecturii, din Târgu-Jiu, împotriva închiderii termocentralelor din cadrul CE Oltenia.
România a fost la un pas de blackout, săptămâna trecută, când cererea de energie a crescut din cauza codului roșu de caniculă. Federația Națională a Muncii a reacționat și a anunțat că va picheta Prefectura Gorj pentru a atrage atenția guvernanților că nu trebuie să renunțe la energia pe cărbune produsă de Complexul Energetic Oltenia. Protestul va avea loc, vineri.
Președintele Federației Naționale a Muncii, Constantin Crețan, așteaptă ca și partidele să participe la protestul pentru salvarea Complexului Oltenia.
“Am invitat toți oamenii de bine, și formațiunile politice pentru faptul că poartă responsabilitatea, parlamentarii din Oltenia sunt responsabili de situația CEO. Am chemat și liderii de sindicat nepăsători care nu știu ce așteaptă pentru faptul că în momentul de față natura ne-a dat cel mai bun exemplu ceea ce se întâmplă cu sistemul energetic național. La temperaturi foarte ridicate, aproape să intrăm într-un colaps cu energia în România, fără cărbune nu se putea face nimic, dar când vor veni temperaturile de minus, iernile care vor fi mult mai aprige, gândiți-vă că tot sistemul național din România este pus la pământ din cauza unor incompetenți de la Ministerul Energiei și nu numai. Deci, cine a aprobat acest program diabolic de restructurare la care și-au dat aprobare și liderii de sindicat sunt criminalii energiei pe cărbune. Liderii partidelor de la guvernare trebuie să vină la protest pentru că au nevoie de voturile minerilor și energeticienilor. Eu nu pot să spun sau să neg că am fost ajutați pentru Legea 197 sau Legea 74 de formațiunile politice, mai puțin deputatul Vîlceanu și deputatul Pecingină, care s-au declarat împotriva minerilor și energeticienilor.
Restul de formațiuni politice poartă responsabilitatea și trebuie să facă demersurile necesare pentru a salva mineritul și energia pe cărbune pentru faptul că este pusă în pericol siguranța naționala. Sincer să vă spun, fac un apel să vină, dar gândiți-vă că 2 ani am stat în Piața Prefecturii și am obținut o lege pentru mineri și energeticieni, un grup restrâns de 20-50 maxim de oameni. N-aș fi făcut anunțul public pentru 50 de oameni pentru faptul că posibilitățile noastre financiare sunt reduse, noi nu avem banii pe care le au unele organizații sindicale și la noi majoritatea lucrează voluntari și benevol în favoarea oamenilor”, spune liderul FNM.