Spectacol pe apă la Arcani, Gorj! A fost a inaugurat noul tobogan gigant!
După ce au dat startul distracției de vară încă de luna trecută, Aprilia Park, complexul de agrement din satul Sănătești, comuna Arcani, a anunțat ieri inaugurarea mult așteptatului tobogan acvatic uriaș, o atracție care promite adrenalină și voie bună pentru toate vârstele.
După luni întregi de muncă, planuri și emoții, echipa Aprilia Park a anunțat cu entuziasm deschiderea noii instalații, construită special pentru vizitatorii care, weekend de weekend, întrebau nerăbdători: „Când e gata toboganul?”
„L-am construit cu gândul la voi. Entuziasmul vostru ne-a dat energie când ne era greu și motivație când apăreau obstacole”, au transmis reprezentanții complexului.
Noul tobogan este mai mare, mai rapid și include porțiuni transparente cu efecte de lumină, transformând fiecare coborâre într-o adevărată experiență vizuală.
„E greu de descris… trebuie să-l încerci ca să înțelegi!”, spun cei de la Aprilia Park.
Locuitorii din Gorj și turiștii sunt așteptați să se bucure de una dintre cele mai spectaculoase atracții acvatice din zonă, într-un decor natural relaxant și prietenos.






