„Ai plecat devreme… mult prea devreme, copile!” – Tânărul din Padeș, electrocutat în timp ce cânta la vioară, plâns de o întreagă comunitate
Durere fără margini în județul Gorj, după moartea fulgerătoare a lui Dobre Puiu-Liviu, un băiat de doar 18 ani din comuna Padeș, elev al Liceului Teologic „Sfântul Nicodim” din Târgu Jiu. Tragedia a avut loc vineri, 27 iunie, în localitatea Aninoasa, în timp ce tânărul cânta la vioara electrică într-o locuință.
Potrivit IPJ Gorj, Liviu s-a electrocutat accidental, iar manevrele de resuscitare efectuate de echipajele de ambulanță ajunse la fața locului au fost în zadar. Cadavrul a fost transportat la SML Gorj, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Vestea pierderii sale a zguduit nu doar familia, ci și comunitatea religioasă și școlară. Parohia Ortodoxă Motru Sec, împreună cu echipa Arhi San Lazarus din Târgu Jiu, au transmis un mesaj sfâșietor:
„Un copil cu suflet curat, blând, iubitor și plin de lumină, care a adus alinare și bucurie prin sunetul viorii sale. Astăzi, Liviu nu mai cântă pentru lume, ci pentru Îngeri, în Împărăția lui Dumnezeu… Ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să-l primească în brațele Sale, iar sunetul viorii lui să răsune veșnic printre stele.”
Trupul neînsuflețit al băiatului este depus la domiciliul său din Motru-Sec, comuna Padeș, iar înmormântarea va avea loc marți, 1 iulie 2025, la ora 12:30.
Mesajele de compasiune au curs în mediul online, iar colegii, profesorii și preoții îl descriu ca pe un suflet blând și un tânăr luminat de credință și har muzical.