Deputat PSD: Vom avea vești bune pentru CE Oltenia
Deputatul Claudiu Manta susține că vor primi vești bune legate de Complexul Energetic Oltenia, acum că Ministerul Energiei a fost preluat de Partidul Social-Democrat.
Claudiu Manta este convins că noul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, “va rezolva multe dintre restanțele referitoare la Complexul Energetic Oltenia”. Vicepreședintele PSD Gorj are certitudinea că planul de restructurare al companiei energetice de la Târgu-Jiu va fi renegociat și “vom avea vești bune pentru Gorj”.
“Bogdan Ivan este un tânăr cu extrem de multă putere de muncă, ce are experiență administrativă în acest domeniu. Eu am încredere că va rezolva multe dintre restanțele care au rămas la Ministerul Energiei, în special referitor la CEO și am această aproape certitudine că planul de restructurare, în sfârșit, va fi renegociat de către ministrul Energiei și vom avea vești bune în continuare pentru Gorj și pentru CEO. Privesc cu încredere această nominalizare și eu sunt convins că Bogdan Ivan va fi un ministru care va face lucruri bune pentru Gorj și pentru complex. Sigur că problematica de la Ministerul Energiei îi este cunoscută, nu este prima dată când face cunoştinţă cu problemele din CEO. Ne-am exprimat suportul și disponibilitatea noastră de a ajuta cu tot ceea ce ține, cu experiență și cu prezentarea mai aprofundată a problemelor CEO. Renegocierea planului de restructurare e o chestiune care privește securitatea energetică a României și vă asigur că va fi pe lista de priorități absolute a lui Bogdan Ivan”, a precizat parlamentarul.