News

Despăgubiri URIAȘE pentru un fost deputat de Gorj într-un dosar penal în care a fost achitat

Tribunalul București a decis acordarea de despăgubiri de 125.000 de lei fostului deputat de Gorj, Victor Ponta, pentru dosarul Turceni-Rovinari, în care a fost achitat definitiv, dar i-a respins cererea de chemare în judecată a DNA și a procurorului Jean Uncheșelu.

Decizia Tribunalului București nu este definitivă.

Victor Ponta a anunțat, într-o postare pe Facebook, că va ataca decizia:

„Ce a decis judecătoarea de la TMB (nici măcar nu m-a lăsat să vorbesc în sală, deși am stat cuminte la ultimul termen, sperând că vrea să audă ce am de spus 😱):
✔ Am dreptate, în principiu – dar în rest nu se întâmplă nimic.
✔ Am primit 100.000 de lei despăgubiri pentru cei 8 ani cât a durat procesul (1.000 de lei pe lună – mai puțin decât ajutorul social sau bacșișul primit de un muncitor străin de la Glovo 🥶).
✔ Banii vin de la Ministerul de Finanțe (adică din taxele și impozitele noastre), nu de la procurorul Uncheșelu – cel care a comis abuzul – și nici de la Kövesi sau DNA – care au instigat și girat aceste orori judiciare.
❌ Nu am primit niciun leu despăgubiri morale – adică tot ce am îndurat timp de 8 ani „nu contează” (un fel de „problema ta”).
Mesajul e clar: Asta e – ți-am stricat viața și te-am purtat 8 ani prin tribunale, dar nu contează. Nu poți face nimic celor vinovați! Ia 1.000 de lei pe lună pentru proces și taci din gură! Orice procuror care comite intenționat un abuz sau fabrică un dosar politic rămâne protejat pe viață!

Și totuși, sunt hotărât să nu mă las păgubaș! Dacă eu cedez, toți cei care au pățit la fel vor înțelege că nu au nicio șansă! Iar toți „uncheșeii” vor înțelege că, indiferent de abuzul comis, nu pățesc nimic – așa că o vor face din nou!
Voi contesta decizia și voi continua lupta pentru DREPTATE! Nu doar pentru mine, ci pentru toți românii!”.
Reamintim faptul că, în aprilie 2024, fostul premier PSD Victor Ponta a dat în judecată DNA și pe procurorul Jean Uncheșelu, cel care a instrumentat dosarul Turceni-Rovinari în care Ponta a fost achitat definitiv după opt ani de procese.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button