News

Un poliţist băut s-a înfipt cu motocicleta într-o ambulanță

Accident grav chiar în fața Spitalului Județean din Suceava. O ambulanță aflată în misiune, cu sirenele pornite, a fost izbită de o motocicletă condusă de un polițist de 32 de ani, aflat în timpul liber.

Impactul a fost unul puternic, iar motociclistul a fost singurul rănit. Însă șocul a venit odată cu rezultatul testului de alcoolemie: agentul de poliție avea o concentrație de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ambulanța care transporta un pacient de la Gura Humorului, cu semnalele acustice și luminoase în funcţiune, a virat la stânga pentru a intra în curtea Spitalului Județean Suceava. În acel moment o motocicletă a lovit cu putere autospeciala.

„Şoferul de pe autosanitară a declarat că avea viteză foarte mare motociclistul. Autosanitara a fost scoasă din funcţiune. Noi vom face o anchetă internă, ca Serviciu de Ambulanță​”, a declarta Adriana Morari, purtător de cuvânt SAJ Suceava.

Motociclistul, un bărbat de 32 de ani, agent de poliție la IPJ Suceava, aflat în timpul liber, a fost singura victimă a impactului violent. Rănit serios, a primit îngrijiri chiar la locul accidentului, unde a sosit de urgență o a doua ambulanță. Ulterior, bărbatul a fost dus la spital.

„A suferit un traumatism cranio-cerebral, prezenta un hematom, cu o suspendare temporară a stării de conştienţă şi o fractură de antebraţ. Chiar dacă pacientul pe care îl transporta era tot unul cu traumatism de membru inferior, era foarte bine ancorat în autosanitară şi stabil pacientul. Nimeni nu a păţit nimic din autosanitară”, a declarat Adriana Morari.

Testele de alcoolemie au scos la iveală un detaliu șocant: polițistul avea o alcoolemie de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În schimb, șoferul ambulanței a ieșit negativ. Acum, colegii agentului au deschis o anchetă.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button