Maria Constantin (38 de ani) este o prezență activă pe scena din România. Acum, participă la multe evenimente, emisiuni și filmări, însă frumoasa cântăreață recunoaște că se gândește și la momentul în care se va retrage. Recent, ea a dezvăluit cu ce se va ocupa atunci.
Prima soție a gorjeanului Ciprian Tapotă a vorbit deschis despre planurile sale de viitor într-un interviu acordat jurnaliștilor de la „Cancan.ro”. Maria Constantin a mărturisit că, în jurul vârstei de 50 de ani, își dorește să o lase mai moale cu evenimentele și să se dedice mai mult afacerilor pe care le deține împreună cu soțul său, Robert Stoica.
Artista a recunoscut că în viitor se va concentra pe familie și pe gestionarea pensiunii de la Curtea de Argeș, precum și pe noua investiție de pe malul lacului Snagov, pe care dorește să o transforme într-un resort:
„Aceste afaceri vrem să le consolidăm și să le creștem cât mai mult, pentru momentul în care, probabil o să obosesc și eu pe la 50 de ani, că uite, na, dacă dormi doar câte două nopți, două nopți, o să obosesc la un moment dat. Și am zis că pe la vreo 50 de ani să mă mai retrag așa ușor, să o las mai moale cu evenimentele și cumva să mă ocup doar de aceste afaceri, să călătoresc mai mult, să văd lumea asta, nu luăm zidurile după noi.
Astea sunt niște afaceri pe care, nu știu, le considerăm cumva să ne asigure trăiul, pentru că nu suntem oameni pretențiosi să sperăm la, nu știu, câte sute de milioane, și cumva un viitor pentru copiii noștri. Despre asta este vorba.
În rest, nu-mi doresc foarte mult. Eu îmi doresc o mașinuță din aia, buburuză, italienească, făcută toată cu turcoaz înăuntru, cu un trabuc în gură și să călătoresc în toată lumea asta”, a declarat fosta solistă a Ansamblului „Doina Gorjului”, citată de publicația Click!