Societate

Lider din CE Oltenia, despre promisiunilor pro-cărbune: Campanie electorală, în rest nimic

Nicu Bunoiaca, președintele Sindicatului Solidaritatea 2013, nu crede în promisiunilor miniștrilor Boloș și Burduja privind amânarea termenelor de închidere a centralelor pe cărbune.

Nicu Bunoaica a reacționat după ce miniștrii Energiei și Investițiilor și Proiectelor Europene au promis amânarea termenelor de închidere a centralelor pe cărbune. Președintele Sindicatului Solidaritatea 2013 afirmă că promisiunile sunt de campanie electorală, în contextul în care urmează cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 18 mai.

 “Campanie electorală, în rest nimic. (…) Ar trebui prelungite termenele până în 2030, pentru că Uniunea Europeană îți dă limita până în 2030. Ei discută despre termene scurte? Ei au dorit închiderea mai devreme. Au dorit să se termine în 2025-2026 cu termocentralele. Sunt minciuni ce spun că vor face ei. (…) Până acum, de ce nu a dat Burduja vina pe Uniunea Europeană? Sau erau pe mână? Parcă era cu americanii. Spunea, când l-am întâlnit pe la Petroșani, că vin americanii și că trebuie să lăsăm treaba cu cărbunele, pentru că poluăm, că nu ne mai putem întoarce la cărbune, că vom merge pe gaz, că vor veni americanii cu acele module nucleare de mici dimensiuni, Dar, s-au certat și cu americanii. Poate nu mai vin nici ăia. Poate rămânem și fără termocentrale. Este pur electoral ce spune Burduja”, afirmă liderul sindical.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button