Lider din CE Oltenia: Au puteri paranormale și știu ce o să facem noi, în viitor
Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu, dă asigurări că nu va renunța la protestul din Piața Prefecturii de la Târgu-Jiu.
Manu Tomescu a venit cu precizări după ce liderul Sindicatului Solidaritatea 2013 a spus că senatorul Ion Iordache vrea ca minerii și energeticienii din cadrul CE Oltenia să înceteze protestul din Piața Prefecturii. Nicu Bunoaica a făcut aceste afirmații după ce protestatarii s-au întâlnit cu noul prefect de Gorj, Cristina Cilibiu. Manu Tomescu dă, însă, asigurări că va continua protestul prin care cere aplicarea Legii nr. 197/2021 de reducere la 52 de ani a vârstei de pensionare în minerit și energie. “Acum, au trecut la alt nivel. Au puteri paranormale și știu ce o să facem noi în viitor. Presimt ei că noi o să oprim protestul. Vă dați seama la ce nivel s-a ajuns. Este dureros, pentru că ar trebui să fie aici, alături de noi. Ei nu înțeleg un lucru. Orice ar spune în spatele nostru nu este altceva decât recunoașterea acestui drept. Ei nu vor înțelege niciodată că singura mea politică și a colegilor mei din cadrul Sindicatului Energia Rovinari este cea pentru drepturile și interesele noastre. Noi nu avem prieteni politicieni. E un lucru normal că ne întâlnim cu ei, atunci când ne cheamă la discuții. S-a schimbat prefectul, iar noul prefect ne-a chemat la discuții. Trebuia să ne cheme, pentru că asta e menirea prefectului. Mă bucur că ne-a chemat imediat după ce a fost instalat în funcție la discuții. Asta înseamnă că ne respectă. Am rugat-o pe doamna prefect să transmită ceea ce cerem noi la guvern. Să spună că sunt oameni în stradă pentru că au o lege care nu este respectată”, a conchis liderul sindical.