Liderii sindicali din companiile producătoare de energie au discutat, miercuri, cu ministrul Energiei. Una dintre teme a fost modul în care ordonanța trenuleț afectează veniturile angajaților. Sebastian Burduja le-a cerut companiilor producătoare de energie să-i transmită, până miercuri, rapoarte cu eventuale încălcări ale contractelor colective de muncă. Dumitru Pîrvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie se așteaptă la proteste în Valea Jiului, dacă veniturile minerilor vor fi tăiate din cauza ordonanței trenuleț.
“ Este vorba despre încălcarea de către Guvernul României a Legii dialogului social, pentru că nu puteau, considerăm noi, unilateral să ne interzică dreptul la negocieri colective. Este aberant. Niciodată nu s-a întâmplat ca salariații să aibă anumite drepturi în contractele colective sau contractele individuale de muncă și, peste noapte, guvernul să vină să spună: “ le-ați negociat degeaba, pentru că nu le mai dăm noi, că nu vrem”, ca și cum salariații au dus țara asta în situația în care este. Cer este că din discuția cu domnul ministru, companiile din energie vor transmite, până miercuri, un raport privind modul în care ordonanța încalcă prevederile contractelor colective de muncă. După ce vor fi transmise acelea poarte proprietarul nostru, adică statul român, prin Ministerul Energiei, se va adresa celui care a făcut acea ordonanță , adică Ministerului Finanțelor să găsească soluții de a respecta legea. Oricum, domnul ministru a fost avertizat de colegul din Valea Jiului, care este președintele executiv al federației noastre, că el nu știe ce o să le facă la oameni în momentul în care la chezina a doua din ianuarie oamenii vor vedea veniturile diminuate. Acum, vom vedea ce reacții vor fi. Dumnezeu știe. Pichetarea aceea de la gurile demină a fost un avertisment. Normal că mineri de acolo vor avea reacție, când vor vedea că vor lua bani mai puțin din cauza ordonanței trenuleț”, spune sindicalistul.