News
1.470 de intervenţii ale IGSU în ultimele 24 de ore, în creştere față de anul trecut
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de urgenţă (IGSU), în Noaptea de Înviere, aproape 5.000 de pompieri cu peste 4.100 de mijloace tehnice au fost la datorie pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, stingerea incendiilor şi salvarea persoanelor din medii ostile vieţii.
”În ultimele 24 de ore, la nivel naţional, au fost înregistrate 1.470 de intervenţii, salvatorii fiind solicitaţi pentru stingerea a 78 de incendii, 1.176 cazuri SMURD (1.170 pentru acordarea primului ajutor medical şi 6 misiuni de descarcerare), precum şi alte 216 situaţii pentru protecţia comunităţilor”, a transmis IGSU, citat de news.ro.
Astfel, numărul intervenţiilor la care au participat efectivele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă a înregistrat o uşoară creştere faţă de perioada similară a anului trecut – aproximativ 7% (1470 în anul 2024, faţă de 1.371 intervenţii în anul 2023).