News
Ziua Porților Deschise la Autoliv Rovinari. Zeci de persoane i-au trecut pragul fabricii

Fabrica Autoliv din Rovinari și-a deschis vineri porțile pentru sute de persoane. Conducerea a organizat Ziua Porților Deschise, iar cu această ocazie au avut loc numeroase surprize pentru cei prezenți, dar în special pentru copii. Personajele din lumea Disney au fost și ele prezente pentru a-i bucura pe cei mici.
,,10 iunie a fost o zi minunată pentru peste 280 de suflete care s-au reunit la Autoliv Rovinari.
Am deschis porțile pentru 170 de copii, 110 părinți și bunici, care au fost curioși sa ne cunoască! Iar bucuria a fost întregită prin momentele de divertisment oferite de personajele din lumea Disney.
Micii eroi au primit șepci colorate, dulciuri, baloane, și au avut parte de activități minunate alături de magicianul care a reușit să îi uimească pe cei mici cu surprizele sale.
Timp de 2 ore, copiii au avut parte de picturi pe față, dansuri interactive, dar și o vizită în fabrică pentru a vedea locul în care mami sau tati lucrează pentru a salva anual zeci de mii de vieți”, a transmis conducerea fabricii.







