Eveniment

Tribunalul Gorj: Fostul primar de la Baia de Aramă rămâne sub control judiciar

O instanță a Tribunalului Gorj a decis ieri ca Dunarințu Rafael Ionel, fostul primar de Baia de Aramă, să rămână sub control judiciar. Fostul primar al orașului Baia de Aramă a fost condamnat definitiv, în octombrie, la patru ani şi patru luni de închisoare într-un dosar de corupţie. Ceilalţi şapte inculpaţi, printre care se numără şi soţia fostului edil, au primit pedepse cu suspendare.
Mai exact, fostul edil a fost condamnat pentru fraudă cu fonduri europene.
Procurorii DNA anunţau, în ianuarie 2016, trimiterea în judecată a primarului localităţii Baia de Aramă, a soţiei acestuia, dar şi a şase funcţionari din cadrul Centrului Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Printre infracţiunile reţinute de anchetatori s-au numărat folosirea de documente false pentru obținerea de fonduri europene, falsul intelectual sau falsul în declaraţii.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, „în perioada 2012-2014, inculpata D.M., în calitate de director la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu„ orașul Baia de Aramă, beneficiind de ajutorul celorlalți inculpați, a declarat în fals și a folosit declarații care atestau fapte și împrejurări nereale ce au fost folosite ulterior, drept condiții esențiale, la accesarea fondurilor nerambursabile din bugetul Uniunii Europene prin Măsura 112 a proiectului „Instalarea tânărului fermieri”, în sumă totală de 40.000 de euro”.

Potrivit anchetatrilor, edilul din Baia de Aramă i-ar fi ajutat pe ceilalți inculpați să întocmească două rapoarte de verificare în teren false. APDRP s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 172.931,80 lei.
La momentul celei de-a doua condamnări, Dunarințu se afla deja după gratii, unde executa o pedeapsă mai veche, de 3 ani și 4 luni, cele două pedepse fiind contopite. În acest dosar a fost acuzat că a defrișat ilegal o pădure pentru a amenaja un patinoar. Firma care s-a ocupat de tăierea copacilor a fost cea unde a fost administrator, până să fie ales primar. Prejudiciul în acest caz este în valoare de 39.108,45 lei. În ultimul dosar, Dunărințu a fost găsit vinovat pentru că a încasat ilegal o subvenție APIA de circa 172.931,80 lei.
Dunărințu mai are pe rolul instanțelor de judecată și un al treilea dosar penal, în care este judecat pentru același gen de fapte de corupție, dosarul fiind instrumentat de DNA.
Ionel-Rafael Dunărințu a câștigat alegerile pentru Primăria Baia de Aramă în 2016, candidând din partea PSD. A obținut atunci 1.623 de voturi din 2.544 voturi valabil exprimate (67,09%). Patru ani mai târziu a candidat din nou, însă din partea Partidului Pro România. Nu a mai reușit să convingă decât 514 cetățeni, 19,29% din voturile exprimate.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button