Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli sărbătorită astăzi la Târgu Jiu! FOTO

Astăzi, polițiști din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, în colaborare cu Biblioteca Județeană „Christian Tell”, au organizat o activitate informativ-preventivă la sediul bibliotecii, dedicată marcării zilei de 30 ianuarie – Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli.
“Activitatea a avut ca scop conștientizarea importanței unui climat educațional sigur și lipsit de violență, fiind adaptată nivelului de înțelegere și interes al copiilor.
Aceasta a debutat cu o prezentare interactivă pe tema nonviolenței, urmată de un concurs cu întrebări contra cronometru, bazat pe informațiile prezentate.
Cu sprijinul Corpului Național al Polițiștilor, elevii participanți au fost premiați cu diplome, articole sportive și dulciuri, ca formă de apreciere pentru implicarea și interesul manifestat. La eveniment au participat aproximativ 70 de elevi, proveniți de la patru unități de învățământ din municipiul Târgu Jiu.
Activitatea a pus accent pe învățarea prin joacă, demonstrând importanța adaptării metodelor de prevenire la nevoile și specificul generațiilor actuale.
La activitate au participat și polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară și Serviciului Criminalistic, alături de reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj, Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj și Inspectoratului Școlar Județean Gorj, evidențiind importanța colaborării interinstituționale în prevenirea violenței și promovarea unui mediu educațional sigur”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.





