Resturi de cadavre găsite la un fost spital

În subsolul fostului Spital de Dermato-Venerice din Centrul Istoric al Brașovului au fost găsite resturi de cadavre și un bebeluș păstrat în formol! Autoritățile au deschis o anchetă.
Autoritățile bănuiesc că este vorba despre una dintre facilitățile Facultății de Medicină din Brașov, unde cadavrele erau păstrate în vederea studiului studenților.
Potrivit unor informații din cadrul anchetei, reprezentanții Facultății de Medicină ar fi declarat că nu cunosc date despre acest laborator, deoarece nu există arhive în acest sens. Cadavrele au fost descoperite într-o clădire aflată în paragină, într-un subsol greu accesibil.
Clădirea, care se află în zona veche a Braşovului, la confluenţa a doua ansambluri arhitecturale din Lista Monumentelor Istorice, a fost vândută de Consiliul Judeţean (CJ) Braşov în 2012, unui investitor privat care a propus demolarea spitalului pentru a construi în loc un complex hotelier de anvergură.




