News

Jandarmii gorjeni prezenți, mâine, în Piața Prefecturii din Târgu Jiu

Miercuri, 24 ianuarie, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la manifestarea cultural-artistică evocatoare închinată sărbătoririi a 165 ani de la Unirea Principatelor Române, care va avea loc în Piața Prefecturii din Târgu-Jiu, începând cu ora 12.00.
Recomandăm participanților la această manifestare publică să respecte măsurile stabilite de organizatori și forțele de ordine, să adopte un comportament civilizat, să evite conflictele de orice fel, să acorde o atenție sporită copiilor iar dacă observă persoane care au un comportament antisocial, să se adreseze celei mai apropiate patrule de ordine publică.
Concomitent cu misiunea de ordine publică planificată, jandarmii gorjeni vor participa la ceremonialul militar și religios și cu o subunitate de onor și o delegație de cadre militare.
Hai să dăm mână cu mână și să sărbătorim în siguranță, în Târgu-Jiu, Unirea Principatelor Române.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button