News

Vouchere alimente 2022. Când intră pe card a doua tranşă de bani. 150.000 de noi beneficiari

Cea de-a doua tranșă de 250 lei a voucherelor sociale din cadrul pachetului „Sprijin pentru România” va fi virată în data de 8 septembrie, a anunțat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).

Noua tranșă cuprinde cu 150.000 de noi beneficiari în plus față de cei 2.480.613, în urma actualizării permanente a listelor de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. Noii beneficiari ar fi trebuit sî primească cardurile până pe 3 septembrie.

În ziua de 8 septembrie toate cardurile valide vor fi alimentate cu a doua din cele 4 tranșe în valoare de câte 250 de lei pentru achiziția de alimente și mese calde.

În cursul acestei săptămâni, reprezentanții Poștei Române se asigură că nu sunt beneficiari eligibili care să nu fi primit cardul, inclusiv cei care inițial nu au fost găsiți la domiciliu sau care nu au răspuns avizării. Dacă sunt persoane care nu sunt sigure că se află pe lista beneficiarilor eligibili, menționăm că întrebările referitoare la acest aspect trebuie adresate Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.

Cât despre informațiile referitoare la cardurile care nu au putut fi livrate, acestea pot fi solicitate Poștei Române.

Lista actualizată a magazinelor unde poţi cumpăra cu tichete sociale

Lista actualizată a magazinelor unde pot merge cei care au tichete sociale a fost completată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).

Mai jos, aveţi listele complete cu operatorii economici unde pot fi utilizare voucherele pentru alimente 2022.

Magazinele de unde se pot face cumpărături cu voucherele pentru alimente sunt verificate săptămânal, iar dacă există modificări, MIPE anunţă.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a început, la 1 iunie, procesul de emitere, distribuire și încărcare a voucherelor sociale oferite prin programul guvernamental „Sprijin pentru România”.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button