Accident cu două victime! FOTO

Traficul rutier pe DN1 a fost afectat joi după-amiază, în afara localității Băicoi, județul Prahova, după ce două autoturisme s-au ciocnit pe sensul de mers dinspre Brașov către Ploiești.
În cele două mașini se aflau trei persoane. Una dintre victime a primit îngrijiri medicale la locul accidentului, fiind conștientă, iar ulterior a fost transportată la spital. Cealaltă victimă, o femeie în vârstă de aproximativ 35 de ani, a fost preluată de o ambulanță SAJ și dusă la unitatea medicală.
Polițiștii rutieri ajunși la fața locului au stabilit, din primele verificări, că impactul s-a produs între un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani și un altul aflat la volanul căruia se afla o femeie de 35 de ani, ambii deplasându-se în aceeași direcție de mers. În urma coliziunii, cei doi șoferi au suferit leziuni și au necesitat îngrijiri medicale.
Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative pentru ambii conducători auto. Polițiștii continuă cercetările.





