Vești IMPORTANTE pentru angajații UM Sadu! Ce se întâmplă cu salariile acestora
După luni întregi de incertitudine, tensiuni și temeri legate de viitorul Uzinei Mecanice Sadu, prefectul județului Gorj, Corneliu Răducan-Morega, a anunțat joi, 28 mai, primele vești care aduc speranță pentru sute de angajați și familiile acestora.
Potrivit prefectului, salariile restante aferente lunii martie au fost achitate integral, iar o parte din drepturile salariale pentru luna aprilie au început deja să fie plătite.
Anunțul vine după o perioadă extrem de dificilă pentru oamenii care depind de activitatea uzinei strategice din Gorj și care au trăit cu teama blocajului total.
Șeful Prefecturii Gorj a precizat că situația a început să se deblocheze în urma demersurilor făcute de conducerea Uzinei Mecanice Sadu, alături de implicarea directă a miniștrilor Radu Miruță și Irineu Darău, la nivelul Ministerului Apărării Naționale și al Ministerului Energiei.
În paralel cu plata salariilor, autoritățile au reușit și asigurarea fondurilor necesare pentru achiziția materiei prime folosite în derularea contractelor cu MApN. Acest pas este considerat esențial pentru reluarea activității la capacitate normală.
Conducerea uzinei estimează că, începând de săptămâna viitoare, activitatea va reveni la ritmul obișnuit, în trei schimburi, ceea ce înseamnă relansarea producției și reducerea presiunii uriașe care plana asupra angajaților.
„Pentru mulți poate părea doar o știre administrativă. Pentru oamenii de la Sadu însă, înseamnă liniște în case, speranță și încrederea că această uzină strategică nu este abandonată”, a transmis prefectul Corneliu Răducan-Morega.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a subliniat că reluarea activității la Uzina Mecanică Sadu reprezintă un semnal important atât pentru economia județului Gorj, cât și pentru industria de apărare a României.
„Când există implicare reală, dialog și responsabilitate, lucrurile se pot mișca. Iar Uzina Mecanică Sadu merită să rămână vie — pentru Gorj, pentru industria românească și pentru siguranța României”, a mai transmis prefectul județului Gorj.






