News

Vânătoare de vitezomani pe șoselele din tot Gorjul

 

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Gorj desfășoară, în perioada 13–19 aprilie 2026, acțiunea „SPEED”, parte a calendarului ROADPOL, care vizează respectarea regimului legal de viteză și creșterea siguranței rutiere.

În cadrul acestei acțiuni, oamenii legii vor organiza controale în trafic pentru depistarea șoferilor care depășesc limitele legale sau nu adaptează viteza la condițiile de drum.

Un punct important al campaniei este ziua de 15 aprilie, când va avea loc operațiunea „Speed Marathon”. Pe parcursul întregii zile, verificările vor fi intensificate la nivel județean.

Reprezentanții IPJ Gorj atrag atenția că viteza excesivă sau neadaptată rămâne una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave.

Polițiștii le recomandă conducătorilor auto să respecte limitele de viteză, să adapteze stilul de condus la condițiile de trafic și să adopte o conduită preventivă, subliniind că respectarea regulilor poate face diferența între viață și moarte.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button