Va renegocia guvernul planul de restructurare a CE Oltenia? Lider politic: Acest guvern nu știe să discute la Bruxelles
Președintele USR, Cătălin Drulă, este sceptic că actualii guvernanți vor renegocia la Bruxelles planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia.
Președintele USR Cătălin Drulă a fost prezent, la sfârșitul săptămânii trecute, în județul Gorj. Vineri, într-o conferință de presă, fostul ministru a răspuns și la câteva întrebări legate de Complexul Energetic Oltenia. Liderul Uniunii Salvați România nu crede că actualul guvern are capacitatea necesară de a merge la Bruxelles pentru a renegocia termenele de închidere a capacităților pe cărbune. “Acest guvern nu știe să discute la Bruxelles, de câte ori s-au dus s-au întors cum au plecat”, a afirmat fostul ministru. Cătălin Drulă i-a acuzat pe guvernanți că nu sunt în stare să lanseze nici măcar ghidurile pe Fondul de Tranziție Justă pentru a accesa banii pe care Uniunea Europeană îi alocă în schimbul închiderii mineritului. În plus, i-a criticat pentru că refuză să pună în totalitate în aplicare Legea nr.197/2021 care reduce cu 13 ani vârsta de pensionare în minerit și energie. Cătălin Drulă a mai comentat că ar fi “o crimă economică și socială” pentru județul Gorj, dacă în județ nu se va reuși atragerea celor peste 530 de milioane de euro din Fondul de Tranziție Justă și nu se vor crea alternative la minerit și energie.