Societate

Va fi Romanescu sabotat de vechii pesediști? Ce spune un deputat de Gorj

Deputatul Gheorghe Pecingină nu crede că primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, va fi sabotat la alegerile locale din 9 iunie de social-democrații gorjeni cu ștate vechi.

Gheorghe Pecingină a reacționat după ce vicepreședintele PNL Gorj, primarul comunei Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman, a lansat teoria potrivit căreia Marcel Romanescu ar urma să fie sabotat de social-democrați pentru a nu ridica pretenții la funcția de președinte al PSD Gorj după localele din 9 iunie.

Deputatul nu crede scenariul pe care l-a expus liderul liberal în spațiul public.

“E un factor important. AUR, în Gorj, partidele de lideri, să zic așa, PRM, PPDD, iată, acum, AUR, au avut tot timpul un scor care nu e de neglijat, așa că e important să vedem. Nu va influența foarte mult, poate să influențeze numărul consilierilor locali, eventual, județeni, dar nu va influența președinția Consiliului Județean sau primarul. Nu cred că Romanescu întâmpină probleme cu vechii sociali democrați, și vă spun asta cu certitudine, am făcut o analiză atât a postărilor, cât și din reacțiile pe care le au atunci când te întâlnești cu ei și porți discuții. E cert că pentru PNL a fost o pierdere greu de recuperat Marcel Romanescu. Marcel Romanescu nu va fi sabotat din interiorul PSD, pentru că sunt pragmatici. Nu se întâmplă lucrurile acestea în campanie electorală. Avem și locale și europarlamentare, e exclus, nu va fi sabotat, pentru că-și doresc foarte mult să aibă majoritate atât la Consiliul Județean, cât și la consiliul municipiului Târgu-Jiu, să aibă primăria Târgu-Jiu și alte primării. Au făcut eforturi mult prea mari ca să se saboteze singuri, nu există așa ceva. Acestea sunt teorii lansate, e precampanie electorală, fiecare lansează ceva, dar realist vorbind, numeni nu-și dă cu tesla în genunchi”, a precizat parlamentarul.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button