O nouă regulă pentru cei care stau la bloc
Locatarul dintr-un bloc, dacă vrea să-și renoveze apartamentul sau garsoniera, trebuie să respecte reglementările legale, în special pentru modificări structurale sau de izolație fonică. Orice lucrare neautorizată poate însemna amenzi ce pot ajunge la 5.000 de lei! În plus, același locatar va fi obligat să readucă locuința la starea inițială, notează capital.ro. Asta înseamnă că, pe lângă cheltuielile renovării și banii de amendă, locatarul cu pricina va cheltui și pentru a readuce casa la stadiul de dinaintea lucrărilor.
Legislația în vigoare prevede reguli clare privind lucrările care au nevoie de autorizație. Astfel, Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții stabilește că orice modificare majoră în apartamente sau garsoniere, inclusiv cele de schimbare a pardoselii sau de îndepărtare a materialelor originale de construcție, poate atrage sancțiuni pentru proprietar dacă nu este autorizată.