Prețuri mai mari la RCA dacă conduci mașina soției/soțului
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune schimbarea legislației RCA. Se pregătesc modificări în aceea ce privește bonusurile de care ar beneficia șoferii care nu sunt implicați în accidente, dar și amenzi mai mari pentru cei care circulă fără RCA.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a trimis Parlamentului un set de propuneri pentru schimbarea legislației RCA. Sistemul bonus/malus devine mult mai complex, asigurătorii sunt obligați să vândă și în rate, se introduce conceptul de franșiză, care permite asiguratului să plătească un preț mai mic pentru RCA asumându-și o parte din daunele potențiale. Nu în ultimul rând, cresc substanțial amenzile pentru cei care circulă fără RCA și se diversifică modalitățile de control, inclusiv prin introducerea în ecuație a sistemului CNAIR de verificare a rovinietei, anunță Economica.net.
- Prețuri mai mari la RCA dacă conduci mașina soției / soțului
ASF propune ca în momentul în care este asigurat un vehicul, proprietarul să fie obligat să declare toți utilizatorii. La formarea prețului poliței RCA va fi luată în calcul analiza de risc a tuturor celor care conduc, inclusiv categoriile lor de bonus malus. Este o măsură care pe de o parte poate duce la reducerea primei, însă pe de alta va aduce penalizări și un preț mai mare pentru RCA, în cazul în care se constată că mașina este condusă de un șofer nedeclarat ca utilizator, scrie Economica.net.





