News

Președintele CJ Gorj: „Stabilirea zonelor de protecție strictă trebuie făcută prin dialog, nu prin decizii impuse!”

Luni, 20 octombrie, la Târgu Jiu, președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, a reunit la masa dialogului toate părțile implicate în procesul de stabilire a zonelor de protecție strictă. Scopul întâlnirii a fost clar: actualizarea și retransmiterea propunerilor formulate de comunitățile locale din județ.

”Stabilirea zonelor de protecție strictă trebuie făcută prin dialog, nu prin decizii impuse!

Când deciziile luate de la birou ignoră realitatea din teren, reacționăm prin fapte.

Luni, 20 octombrie, la Târgu Jiu, am adus din nou la masa dialogului toate părțile implicate în procesul de stabilire a zonelor de protecție strictă, pentru a actualiza și retransmite propunerile comunităților din Gorj.

În urma declarațiilor recente ale reprezentanților firmei contractante, potrivit cărora UAT-urile nu ar fi transmis propuneri privind stabilirea zonelor de protecție strictă, am considerat necesar să clarificăm public această situație.

Astfel, în aceeași zi, luni, 20 octombrie, la Târgu Jiu, am organizat o întâlnire cu toate entitățile implicate și afectate: reprezentanți ai UAT-urilor, proprietari de terenuri, reprezentanții obștilor, persoane fizice și reprezentanți ai Romsilva Gorj.

Întâlnirea a avut ca scop refacerea propunerilor, actualizarea lor acolo unde este cazul și retransmiterea acestora atât către Ministerul Mediului, cât și către firma contractantă responsabilă de stabilirea zonelor de protecție strictă.

Administrațiile locale din Gorj au acționat transparent și responsabil, urmând să transmită, în următoarele zile, toate documentele și observațiile necesare. Este regretabil că aceste demersuri nu au fost luate în considerare până acum.

Consiliul Județean Gorj reafirmă poziția sa fermă: protejarea mediului este o prioritate, dar ea trebuie realizată cu respect față de oameni și comunități.

Solicităm ca procesul de stabilire a zonelor de protecție strictă să se desfășoare în spiritul dialogului, al cooperării instituționale și al consultării reale — așa cum este firesc într-o democrație europeană autentică.

Consiliul Județean Gorj va rămâne garantul echilibrului între protejarea mediului și dreptul comunităților la dezvoltare, acționând mereu prin fapte, transparență și dialog”, a transmis președintele CJ Gorj, Cosmin Popescu. 

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button