NewsSocietate

Urmează etapa de exproprieri pentru drumul expres Craiova-Târgu Jiu

Deputatul Mihai Weber anunță că drumul expres Craiova-Târgu Jiu „pășește într-o nouă etapă”, aceea de finalizare a forajelor geotehnice și investițiilor arheologice, urmând etapa de exproprieri.

Mihai Weber a participat, vineri, la o discuție pe tema drumului expres Craiova-Târgu-Jiu la care au fost prezenți reprezentați ai CNAIR, Consiliului Județean Gorj și ai celor 10 primării din județ care vor fi traversate de drumul de mare viteză. Deputatul este convins că Gorjul va deveni din ce în ce mai atractiv pentru investitori odată cu realizarea drumului expres. „În cadrul întâlnirii la care am participat, împreună cu reprezentanții tuturor instituțiilor implicate în realizarea acestui proiect extrem de amplu, precum CNAIR, Consiliul Județean Gorj, cele 10 primării din Gorj care vor fi traversate de drumul expres, dar și reprezentanții societății care efectuează lucrările în acest stadiu al proiectului, s-a discutat despre importanța implicării tuturor autorităților în vederea aplicării fără piedici a Legii 255/2010, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, astfel încât să nu existe nicio întârziere sau abatere de la prevederile contractului. Totodată, a avut loc o întâlnire și în județul Dolj, având același format. Din documentație reiese clar faptul că, pe porțiunea Craiova-Filiași, tronsonul va avea regim de autostradă, iar Filiași-Târgu Jiu va fi drum expres. Am satisfacția că proiectul pentru care m-am implicat în mod deosebit prinde contur, iar Gorjul va fi pus pe harta județelor cu o infrastructură rutieră modernizată, atractiv pentru investitori și nu numai. Le mulțumesc domnilor primari din localitățile care vor fi traversate de acest drum expres: Țânțăreni, Turburea, Aninoasa, Săulești, Vladimir, Jupânești, Scoarța, Târgu-Jiu, Târgu-Cărbunești”, a declarat Mihai Weber.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button