News
UPDATE | Se ridică restricțiile pe DN 67C Novaci – Rânca

Inspectoratul de Poliție Județean Gorj anunță că restricțiile de circulație instituite pe DN 67C Novaci – Rânca au fost ridicate, în urmă cu puțin timp. Măsura a fost luată după ce fenomenul de viscol a încetat, iar condițiile meteo din zona montană s-au ameliorat.
Circulația rutieră se desfășoară din nou în condiții normale, fără limitări privind tipul de autovehicule, însă polițiștii rutieri recomandă conducătorilor auto să circule în continuare cu prudență și să aibă mașinile echipate corespunzător sezonului rece.





