NewsȘtiri

Un tânăr din Târgu Jiu a creat propria aplicație de meteorologie 

Performanță remarcabilă pentru un tânăr din Târgu Jiu! Ștefan Protesi Sefter, pasionat de meteorologie și tehnologie, proaspăt absolvent al clasei a VIII-a, a anunțat lansarea oficială a aplicației „Oltenia Weather Alert”, un proiect la care a lucrat în ultimii doi ani.

Aplicația, disponibilă online, oferă utilizatorilor o gamă impresionantă de informații meteorologice și de mediu, de la prognoze detaliate până la date privind calitatea aerului și nivelul polenului.

Potrivit creatorului, platforma afișează prognoza meteo pentru următoarele șapte zile, evoluția vremii de la oră la oră pentru următoarele 24 de ore și nu mai puțin de 15 parametri meteorologici care se actualizează la fiecare cinci minute pentru orice oraș sau sat din România și din lume.

Un alt element important îl reprezintă integrarea a 161 de stații meteorologice ale Administrației Naționale de Meteorologie, ale căror date sunt actualizate în timp real. Utilizatorii pot consulta, de asemenea, informații despre calitatea aerului, concentrația alergenilor și a polenului, precum și prognoza polenului pentru următoarele patru zile.

Aplicația include și o hartă radar-satelit, alături de alte 15 hărți tematice care urmăresc diverși parametri meteorologici.

Pentru un adolescent din Târgu Jiu, realizarea este cu atât mai impresionantă cu cât proiectul a fost dezvoltat pe parcursul a doi ani de muncă și documentare. Tânărul spune că acesta este doar începutul și promite noi actualizări și funcționalități care să transforme „Oltenia Weather Alert” într-un instrument și mai util pentru cei interesați de vreme și fenomenele meteorologice.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button