Societate

Un primar gorjean nu se sperie de noile măsuri de austeritate. “Nu trebuie să dramatizăm”

Primarul social-democrat al comunei Turburea, Ion Bîrcă, afirmă că nu trebuie” dramatizate” noile măsuri de reducere a cheltuielilor în administrația publică.

Informația că organigramele primăriilor vor trebui reduse cu 20% au creat îngrijorare în UAT-urile din județul Gorj. Ion Bîrcă este convins, însă, că Guvernul Bolojan va găsi cele mai bune soluții pentru ca funcționarii să nu rămână pe drumuri.

“Nu trebuie să dramatizăm treaba asta. Sunt multe primării stufoase, dar cu acei oameni pe care îi dai afară, ce se va întâmpla cu ei? Trebuie întâi găsite soluții cu acei oameni, nu trebuie să-ți bați joc de ei, dar eu am încredere în acest guvern că va găsi soluții de așa natură încât toată lumea va avea un loc de muncă. Nu trebuie s-o gândim negativ, pentru că sunt toate 4 partide la guvernare și fiecare și-au ales miniștri oamenii cei mai buni din acele partide și acești oameni nu sunt puși ca să facă rău la lume, nu sunt pentru a distruge România. Eu zic să avem încredere în guvernul acesta și o să vedeți că vor fi lucruri foarte bune și făcute bine. Haideți, să vedem mai întâi ce se întâmplă, sunt fel și fel de discuții. Să vedem când va apărea ordonanța, cum va apărea. Acum, că trebuie să o gândim destul de bine, că sunt primării stufoase, unde se uită unul la altul și nu fac treabă, se vor găsi și pentru ei locuri de muncă, nu va fi nimeni lăsat pe stradă”, a conchis edilul.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button