Societate

Un primar din Gorj crede că haosul s-a instalat. “Mai lipsește scânteia”

Primarul municipiului Motru, Cosmin Morega, afirmă că “haosul deja s-a instalat” în România și că “mai lipsește scânteia”, referindu-se la tensiunile mari din societate generate de scăderea veniturilor.

Cosmin Morega consideră că România are nevoie cât mai rapid de un premier și un guvern asumat care să înțeleagă probbleme sociale, economie și de sănătate ale populației. Primarul social-democrat al municipiului Motru crede că PSD în frunte cu Sorin Grindeanu “pot să răspundă la provocările din ziua de azi”.

„E posibil orice în ziua de astăzi. Vedem cu toții că mulți fug, de fapt, arată că își doresc, dar nu își doresc, fug de răspundere. Și eu consider că Partidul Social Democrat și inclusiv domnul Grindeanu sunt oameni și partide asumate care pot să răspundă la provocările din ziua de astăzi. Fiindcă vedem cu toții ceea ce se întâmplă, vedem cu toții că nimeni nu are curajul să ia niște decizii corecte și normale. Asistăm la creșterile acestea permanente, fie că vorbim de carburanți, eu știu, de alimente sau de orice alte produse, și asta nu înseamnă decât sărăcirea populației. De la o zi la alta observăm că oamenii se descurcă foarte, foarte greu. Degeaba crește salariul minim la 4.300 și puțin, fiindcă e 200-300 de lei în plus pe lună, iar aceste produse și servicii au sute de lei fiecare în parte în fiecare lună. Deci practic îți dă un leu, te amăgește și îți ia 10-15 pe altă parte. Și atunci va trebui să vină un om asumat, un prim-ministru asumat, un guvern asumat, un guvern care să înțeleagă problemele sociale, economice și de sănătate. Altfel nu va fi rău… nu va fi bine deloc pentru România. Am observat că toți vorbesc numai de tăieri, de blocaje, de reorganizări. Unde se vor duce acești oameni? Bun, sunt de acord că poate în anumite domenii se impune, se impunea de mult acest lucru, dar haideți să dăm și alternative oamenilor, fiindcă altfel vom ajunge într-o revoluție socială, vom ajunge într-o nemulțumire totală. Haosul deja s-a instalat, mai lipsește scânteia și nu cred că este de dorit acest lucru. Nemulțumirile sunt atât de mari încât oamenii sunt atât de revoltați și atât de supărați și atât de nervoși, să zic, încât doar o mică scânteie, o mică nemulțumire, o mărire de taxă în plus, tăiere la anumite capitole din salarii și va fi clar o nemulțumire totală”, a precizat edilul.

 

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button