News

Un polițist aflat în timpul liber a prins un individ care a tâlhărit o femeie pe stradă

O femeie din București a trecut prin momente de groază în drumul spre casă, după ce a fost atacată de un bărbat care a trântit-o la pământ şi i-a smuls geanta cu bunuri în valoare de 7.000 de lei, iar mai apoi s-a făcut nevăzut.

Agresorul a fost identificat și depistat ulterior de un polițist aflat în timpul liber.

„Eram în timpul liber, când am observat persoana în cauză şi mi-am dat seama imediat cine este. Era căutat într-un dosar privind infracţiunea de tâlhărie. Smulsese geanta unei persoane şi o agresase. L-am imobilizat şi am solicitat spijin din partea colegilor“, a declarat agentul principal de poliție Curcă Marian.

Cu ajutorul colegilor, polițistul a reușit să-l prindă pe agresor și să-l conducă la secție. Bunurile sustrase au fost recuperate în totalitate și returnate victimei.

Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală. Bărbatul este un client mai vechi al poliţiştilor. El a mai fost condamnat în trecut tot pentru tâlhărie.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button