Un moldovean a votat la o secție din Bălănești cu un permis de ședere temporară. S-a întocmit dosar penal
La Poliția Orașului Bumbești Jiu au fost primite notificări privind Primăria Bălănești, referitoare la exercitarea dreptului de vot de către un alegător neînscris în listele electorale.
„La fața locului s-a deplasat echipa operativă care a identificat președintele secției de votare nr. 136 și operatorul tabletei de validare, care au permis exercitarea dreptului de vot de către o persoană cu cetățenie moldovenească care a votat prezentând un permis de ședere temporară, pe listă electorală suplimentară.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru efectuarea de cercetări a infracțiunii de fraudă la vot și complicitate la comiterea infracțiunii de fraudă la vot.
Vă reamintim că astăzi, peste 700 de angajați ai structurilor Ministerului Afacerilor Interne din județul Gorj au fost implicați în misiuni de menținere a ordinii publice, asigurarea protecției secțiilor de vot și cercetarea incidentelor electorale.
După încheierea votării, angajații Ministerului Afacerilor Interne vor fi angrenați în misiuni care privesc asigurarea condițiilor de securitate pentru transportul de către președinții birourilor electorale a dosarelor cu rezultatele votării, a buletinelor de vot și a celorlalte documente rezultate în urma votării, către birourile electorale județene”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.