News
Accident GRAV în această după-amiază. Sunt 8 victime!
Accident grav la Dumbravioara, judetul Mures, în această după-amiază! În urma impactului dintre un autoturism și o autoutilitară, au rezultat 8 victime, din care 3 în autoturism și 5 în autoutilitară.
Victimele din autoturism au rămas încarcerate, acestea fiind de cod roșu, pentru care pompierii militari au intervenit de urgență pentru extragerea acestora și predarea către echipajele de prim ajutor aflate la fața locului.
Din autoutilitară salvatorii au extras de urgență o victimă încarcerată de cod roșu și predată echipajului de prim ajutor. Celelalte victime din autoutilitară s-au autoevacuat și au fost asistate medical la fața locului.
În urma evenimentului, drumul a fost blocat pe ambele sensuri de mers.