News

Tranșeul în care a murit Ecaterina Teodoroiu a fost descoperit! Povestea prinde viață în filmul „Cătălina”

După mai bine de un secol, istoria face un pas în față: tranșeul în care a fost ucisă eroina Ecaterina Teodoroiu a fost identificat cu certitudine, în urma unor cercetări minuțioase desfășurate pe parcursul a șase ani.

Anunțul a fost făcut de Sabin Cornoiu, șeful Salvamont Gorj și coordonator al cercetărilor care au stat la baza documentarului „Cătălina”, un proiect dedicat memoriei Ecaterinei și adevărului istoric.

Filmat chiar pe Dealul Secului, în zona Vărnita–Muncelu, locul confirmat ca fiind scena morții eroinei, filmul aduce în prim-plan un moment de maximă încărcătură emoțională pentru istoria României. Proiectul, realizat de Asociația Prospectorii Istoriei, a beneficiat de contribuția unor specialiști în istorie, reconstituiri militare, regizori, actori, voluntari pasionați și figuranți.

„A fost un efort de suflet, construit din pasiune și respect pentru eroina noastră. Ani întregi de documentare, cercetări de teren, analize și detectări au dus la această confirmare istorică.” – Sabin Cornoiu

Premiera filmului „Cătălina” va avea loc sâmbătă, 25 iulie, în cadrul prestigiosului Festival de Film Istoric „Coșna 789”. Post-producția filmului a fost cofinanțată de Consiliul Județean Gorj, prin bugetul pe anul 2025.

Această producție nu este doar o reconstituire istorică, ci o veritabilă punte între trecut și prezent, un act de recunoștință națională față de una dintre cele mai puternice figuri feminine ale României.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button