Un fost parlamentar de Gorj anunță o plângere penală: „Am curaj să mă lupt cu niște neoameni”
Fostul premier și ex-deputat de Gorj Victor Ponta a anunțat marți că a depus o sesizare împotriva ministrului de Externe, Oana Țoiu, la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, acuzând discriminarea unui minor.
Acesta a precizat că săptămâna viitoare va înainta și o plângere penală la Parchetul General.
În mesajul public, fostul prim-ministru a prezentat pe larg poziția sa: „Azi am depus prima sesizare împotriva doamnei ministru Oana Ţoiu la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Urmează, săptămâna viitoare, şi plângerea penală la Parchetul General. Nu mai este vorba despre Irina. Ea a fost admisă la una dintre cele mai prestigioase universităţi americane din lume şi, din toamnă, va merge acolo la studii. De la acea universitate nu o poate scoate doamna Ţoiu şi nici nu va spune nicio hienă, focă sau ‘hering’ userist că ‘s-a băgat în faţă’.
Este vorba despre dorinţa mea ca niciun minor din România să nu mai fie discriminat de nişte neoameni ajunşi în funcţii înalte, nişte fanatici orbiţi de ură şi invidie! Este necesitatea pentru societatea noastră să îi sancţionăm pe ticăloşii care se luptă cu nişte copii ca să se răzbune pe părinţii acestora! Mai este un obiectiv important: să vedem dacă instituţiile statului îşi fac datoria legală sau au devenit total blocate de frică în faţa propagandei useriste”.
Victor Ponta a adăugat și detalii privind situația concretă invocată: „Avem ataşată şi lista întocmită de consulat, pe care se află Irina, precum şi lista pasagerilor din zborul respectiv, în care au rămas 14 locuri neocupate şi în care jumătate au fost persoane majore care nici măcar nu însoţeau minori. Instituţiile statului român trebuie să aplice legea sau să ne arate tuturor că miniştrii USR sunt deasupra legii, beneficiari ai protecţiei speciale oferite din afara României! Atât! Eu am curaj să mă lupt cu nişte neoameni şi cu haitele lor de hiene! Sunt convins că, în această bătălie, vor fi mulţi oameni care mă vor sprijini! Pentru binele României şi al copiilor românilor”.
Conflictul a izbucnit la începutul lunii martie, când fostul premier a acuzat că fiica sa nu ar fi fost lăsată să urce într-un avion care repatria cetățeni români din Dubai.






