Un bătrân de lângă Gorj a plecat de lângă casă și nu s-a mai întors!

Clipe grele pentru familia unui bărbat în vârstă de 84 de ani din județul Vâlcea, dispărut fără urmă după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors. Polițiștii din cadrul IPJ Vâlcea au fost sesizați în cursul zilei de 23 mai 2026 cu privire la dispariția lui Vasile Ancuța, din comuna Sălătrucel.
Potrivit primelor verificări efectuate de oamenii legii, bătrânul ar fi plecat în dimineața zilei de 22 mai de la domiciliul său, însă de atunci nimeni nu a mai reușit să ia legătura cu el.
Semnalmentele bărbatului sunt următoarele: aproximativ 1,70 metri înălțime, circa 75 de kilograme, ochi căprui, păr alb tuns scurt și față ovală. În momentul dispariției, acesta purta pantaloni de stofă negri, cămașă, pulover și o geacă gri închis, mai lungă. De asemenea, avea asupra sa o geantă neagră și se deplasa cu ajutorul unui baston reglabil.
Polițiștii continuă căutările și fac apel către persoanele care pot oferi informații despre locul în care s-ar putea afla bărbatul să anunțe de urgență cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.





