News

Un bărbat beat și drogat a intrat cu mașina într-un grup de 5 tineri, apoi a fugit!


Un bărbat de 34 de ani, din Chiuza, județul Bistrița-Năsăud, a provocat un accident când a ieșit cu mașina din parcarea unei discoteci din sat, lovind cinci persoane. Acesta nu s-a oprit și a fost prins mai târziu de polițiști, care au aflat că individul era beat și drogat, informează Mediafax.

„La fața locului a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, fiind testat cu aparatul DrugTest, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. I-au fost recoltate probe biologice, iar buletinul de analiză toxicologică a confirmat prezența unor substanțe interzise. Întrucât în urma primelor investigații efectuate au reieșit indicii cu privire la comiterea unei tentative la infracțiunea de omor, polițiștii au sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud. Astfel, la data de 8 septembrie, procurorul de caz a dispus reținerea, pentru 24 de ore, a bărbatului de 34 de ani”, au transmis vineri reprezentanții Poliției Bistrița-Năsăud.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button