Un cunoscut gorjean are susținere pentru o candidatură la parlamentare. “Mă interesează opinia primarilor”
Fostul secretar de stat din Ministerul Energie spune că are susținerea colegilor săi, din cadrul Departamentului Energie al Partidului Social-Democrat, pentru o candidatură la parlamentare.
PSD Gorj nu a anunțat, deocamdată, listele de candidați la alegerile parlamentare din 1 decembrie. Formațiunea politică are, în prezent, doi deputați și un senator. Social-democrații gorjeni speră ca în urma alegerilor parlamentare să obțină trei mandate de deputați și unul de senator.
Fostul secretar de stat din Ministerul Energie, Andrei Maioreanu, spune că are susținerea colegilor săi, din cadrul Departamentului Energie al Partidului Social-Democrat, pentru o candidatură la scrutinul din 1 decembrie.
“Vom discuta. Sunt, probabil, colegii din Departamentul pentru Energie care mă întreabă dacă doresc să candidez pentru parlamentare, aștept o discuție în interiorul partidului. Știu că există un curent foarte puternic și un mesaj foarte puternic de a avea în parlament colegi care provin din zona de energie, evident, din Gorj. Vom vedea, vor fi discuții, iar pe mine mă interesează foarte mult poziția colegilor mei din Departamentul pentru Energie pe care-l conduc și care funcționează de foarte mulți ani destul de bine, dar mă interesează în egală măsură și opinia colegilor mei primari din organizația județeană a PSD de la Gorj. Abia după ce vor fi niște discuții în acest sens, cu siguranță, voi lua și o decizie, dacă este să-mi depun candidatură sau nu pentru alegerile parlamentare. Totul ține de o comunicare internă și, cu siguranță, ulterior, va fi făcută și cunoscută lista cu colegii care vor candida la alegerile parlamentare din acest an. Cu colegii din Departamentul pentru Energie au fost discuții, sunt foarte mulți colegi care provin din zona minieră, dar și zona energetică, sunt colegi care provin din zona hidroenergetică. Discuțiile se poartă în sensul că ar dori să mă susțină pentru asemenea candidatură. Nu este simplu, vom vedea”, a precizat social-democratul.