Miner din CE Oltenia: Nu avem sindicate care să ne reprezinte
Nicolae Mitea, excavatorist la Cariera Roșia, pune la zid mișcarea sindicală din cadrul Complexului Energetic Oltenia.

Nicolae Mitea acuză că liderii sindicali nu-i mai reprezintă pe minerii și energeticienii din cadrul Complexului Energetic Oltenia, deși le încasează cotizațiile lunar. Declarațiile excavatoristului de la Cariera Roșia vin în contextul în care angajații CEO au rămas fără voucherul de vacanță în valoare de 3000 de lei, în acest an, deși acordarea lui este prevăzută în contractul colectiv de muncă. În plus, Nicolae Mitea nu înțelege cum a funcționat Complexul Oltenia fără buget, până la această dată.
“N-am avut buget. Păi tu, companie, cu ce ai cheltuit? De unde ai cheltuit? Ai mers pe aceleași coeficient din 2024? Deci, tu poți să faci cheltuieli și investiții pe bugetul din 2024, dar așa mi s-ar fi părut corect: dacă faci cheltuială și calculezi veniturile și cheltuielile din 2024, atunci cu aceleași trebuia să te încadrezi și în 2025. Așa trebuia să ne încadreze și pe noi. Asta înseamnă normalitate pentru noi. Dar, cum v-am spus și repet: nu avem sindicate care să ne reprezinte, nu avem omul acela pus acolo pentru noi. Sunt numai viitori pensionari, foști pensionari care sunt acum inspectori sociali, cu salarii babane. Pe ei nu-i interesează de noi. Dacă vă amintiți, într-o emisiune anterioară v-am rugat să le puneți o întrebare simplă: ce miros au cotizațiile noastre? Adică unde se duc banii? Am văzut că unii lideri sindicali spun că vor da în judecată Complexul Energetic Oltenia pentru voucherele de vacanță. Domnul Mitrescu, întotdeauna a fost o voce importantă în sindicat, dar îl avea pe Manu Tomescu alături. Acum e singur. Bine ar fi. Mă duc și mă solidarizez cu el pentru această cauză. Am așteptat destul. Dar văd că așteptăm degeaba. Dacă dă în judecată, merg cu el. Dacă protestează, mă duc. Nu contează ce structură sindicală e. Nu mă interesează numele. Dacă e pentru noi și drepturile noastre, merg. Așa cum am mers și alături de Manu Tomescu în 2021: la proteste, în marșul disperării, în greva foamei. Dacă e pentru drepturile noastre salariale, mă duc. De ce să nu mă duc?”, a precizat minerul.





